În vederea completării dosarelor pentru gradele didactice II și I – sesiunea 2023, candidații vor depune până la data de 7 iunie 2023, la inspectorul de specialitate, următoarele documente:

  • Pentru GRADUL DIDACTIC II, sesiunea 2023:

– Copie din registrul de procese-verbale al școlii a Inspecției speciale, semnată și ștampilată pe fiecare pagină “conform cu originalul”;

– Copie “conform cu originalul” a celor 4 fișe de evaluare a activității didactic în cadrul inspecției speciale;

– Copie “conform cu originalul” a delegației de efectuare a inspecției speciale;

– Adeverință de vechime efectivă la catedră și calificative.

  • Pentru GRADUL DIDACTIC I, sesiunea 2023:

– Copie din registrul de procese-verbale al școlii a Inspecției speciale, semnată și ștampilată pe fiecare pagină “conform cu originalul”;

– Copie “conform cu originalul” a delegației de efectuare a inspecției speciale;

– Adeverință de vechime efectivă la catedră și calificative.

 

Observații:

  1. Cadrele didactice care au avut perioada de susținere a gradului didactic prelungită vor atașa documentelor de mai sus copii ale documentelor de la inspecțiile curente care au fost refăcute – dacă este cazul (însoțite de copii ale fișelor de evaluare), precum și aprobarea eliberată de ISJ Prahova, compartimentul Dezvoltarea Resursei Umane, în ceea ce privește prelungirea gradului didactic cu un an sau doi ani școlari.
  2. În cazul nedepunerii documentelor de la IC2 susținute pentru gradele didactice, în anul școlar 2021/2022, acestea vor fi atașate dosarului.
  3. Cadrele didactice care au fost încadrate, în perioada derulării gradelor didactice, în alte unități școlare decât în cele care au depus dosarele de înscriere, vor atașa o copie a numirii pe post.

Compartimentul DRU